Nicole Schmidhofer, SUCCES ÎN SUPER-G. Austriaca a obţinut a treia victorie din carieră
Foto: reddeeradvocate.com
canal tv
Austriaca Nicole Schmidhofer a triumfat în proba de slalom super - uriaş în cadrul Cupei Mondiale de schi alpin. Etapa s-a disputat în staţiunea germană Garmisch-Partenkirchen. Este a treia victorie a carierei pentru schioarea în vârstă de 29 de ani.
Ea a fost cronometrată în un minut, 19 secunde, 98 de sutimi, într-o cursă al cărei start a fost amânat cu o oră, din cauza unei ninsori abundente.
Podiumul a fost completat de italianca Sofia Goggia şi elveţianca Lara Gut-Behrami.
Ierarhia generală este condusă în continuare de Mikaela Shiffrin, americanca având 1494 de puncte. Slovaca Petra Vlhova se află pe locul doi cu 898 de puncte.