Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Azerbaidjan, Gudsi Osmanov. Vezi ce subiecte au discutat oficialii
sursa:mfa.gov.md/
canal tv
Ministrul Afaceriloe Externe și Integrării europene, Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Azerbaidjan, Gudsi Osmanov, în cadrul căreia au discutat mai multe subiecte de interes comun.
În cadrul întrevederii oficialii au constatat o intensificare semnificativă a contactelor de colaborare în ultimii ani, atât la nivel înalt, cât și la nivelul instituțiilor specializate ale ambelor țări. Sfera energetică, comercial-economică, agricultură și cea investițională sunt direcțiile care evidențiază o colaborare strânsă dintre ambele țări.
„Ne-am referit și la importanța continuării eforturilor de promovare a cooperării sectoriale între Republica Moldova și Republica Azerbaidjan, printre domeniile de interacțiune fiind evidențiate, în special, sfera energetică, comercial-economică, agricultură și cea investițională.
Am subliniat angajamentul ferm al Republicii Moldova în sprijinirea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Azerbaidjan și am exprimat aprecierea noastră pentru relația de prietenie solidă dintre țările noastre.”- a menționat Nicu Popescu.