Vicepremierul Nicu Popescu a avut o convorbire telefonică cu noul ministrul al afacerilor externe al Poloniei, Radosław Sikorski, ocazie cu care i-a transmis sincere felicitări și mult succes omologului său în exercitarea mandatului de ministru de externe.
"Polonia este un important susținător al procesul de dezvoltare și de reformare a țării noastre, iar noi mizăm în continuare pe suportul continuu al partenerilor polonezi", a declarat Nicu Popescu.
De asemenea, în cadrul discuţiilor, oficialii au discutat despre parteneriatul nostru bilateral și sprijinul pentru obiectivul Republicii Moldova de aderare la UE.
De menţionat că oficialii s-au referit și la reuniunea Consiliului European din 14 – 15 decembrie, eveniment unde se vor lua decizii foarte importante pentru extinderea Uniunii Europene și pentru lărgirea arealului păcii și securității în regiune.