Nicu Popescu: „Franța este un aliat de încredere și un prieten de nădejde al Republicii Moldova”
Nicu Popescu, șeful diplomației R. Moldova, a avut o vizită la Paris, în cadrul căreia a transmis mulțumiri din partea autorităților de la Chișinău, președintelui francez Emmanuel Macron și directoarei Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, pentru sprijinul lor necondiționat la ”modernizarea și progresul țării noastre”.
Popescu a mai avut întrevederi cu Catherine Colonna, Ministra pentru Europa și Afaceri Externe a Franței, și Laurence Boone, Secretara de Stat pentru Afaceri Europene. Oficialul moldovean a mulțumit pentru sprijinul continuu în parcursul nostru către aderarea la Uniunea Europeană și a abordat subiecte din agenda bilaterală, inclusiv recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere și semnarea unui acord de protecție socială.
Nicu Popescu a subliniat, de asemenea, importanța ratificării rapide a acordului moldo-francez pentru evitarea dublei impuneri fiscale, se arată într-un comunicat al MAEIE.
„În discuțiile cu ministrul francez al Apărării, Sebastian Lecornu, și consilierii săi, am exprimat aprecierea noastră pentru sprijinul francez în procesul de reformare a armatei naționale a Republicii Moldova și în gestionarea amenințărilor de securitate. Le-am mulțumit pentru livrarea primului lot de asistență în contextul consolidării capacităților de apărare ale țării noastre și am discutat despre pregătirile pentru semnarea unui acord de cooperare între Franța și Republica Moldova în domeniul apărării. Franța este un aliat de încredere și un prieten de nădejde al Republicii Moldova.” – a declarat Nicu Popescu.