Nicu Popescu, întrevedere cu Lars Løkke Rasmussen: ,,Piața din R. Moldova este una sigură, iar noi suntem deschiși către toate companiile europene care doresc să investească''
Ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a discutat astăzi cu omologul său danez, Lars Løkke Rasmussen despre relațiile bilaterale moldo-daneze.
,,Ne-am referit, de asemenea, la dezvoltarea relațiilor economice dintre țările noastre. Am reiterat că piața noastră este una sigură iar noi suntem foarte deschiși către toate companiile europene care doresc să investească în Republica Moldova. În ultimul an, mai multe companii daneze și-au manifestat intenția sau chiar au inițiat afaceri în țara noastră. Printre acestea se numără compania Tunetanken, specializată în producția rezervoarelor din fibră de sticlă și o altă companie numită Shape Robotics, care se concentrează pe dezvoltarea roboților pentru studii și cercetări'', a transmis Nicu Popescu pe pagina sa de Facebook.
Vizita ministrului Rasmussen coincide cu inaugurarea Ambasadei Regatului Danemarcei în țara noastră, extinzând astfel numărul de misiuni diplomatice rezidente la Chișinău la 28.
,,Ambasada va juca un rol important în dezvoltarea și consolidarea legăturilor politice, economice și culturale dintre țările noastre'', a mai transmis Popescu.
Totodată, Popescu i-a mulțumit omologului său pentru faptul că Danemarca este alături de cetățenii Republicii Moldova și sprijină ferm ţara noastră în parcursul său european.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!