Niels Hogel, asistentul medical a fost condamnat PE VIAŢĂ a doua oară, după ce a fost găsit vinovat de omorul mai multor pacienţi
Fostul asistent medical din Germania Niels Hogel a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea a 85 de oameni. Verdictul a fost pronunţat de o instanţă din Oldenburg.
Anterior, Hogel a mai fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru două cazuri similare.
Bărbatul care, între anii 2000 și 2005, lucra la două clinici, le injecta pacienţilor un drog care le bloca sistemul cardiovascular, iar apoi încerca să îi resusciteze, pentru a părea erou şi a obține recunoaștere. Rudele victimelor cer ca investigaţiile să continue întrucât numărul celor ucişi ar putea fi şi mai mare.
"Au fost comise în jur de 300 de crime, dar astăzi a fost pronunţat verdictul pentru peste 80 de cazuri. Asta nu este suficient pentru noi. În spatele fiecărei crime stă o tragedie, un destin", a spus Christian Marbach, reprezentant al rudelor supravieţuitorilor.
"Situaţia este foarte grea. Pe parcursul a doi ani şi jumătate am trecut printr-un iad. Este greu de suport această tragedie", a spus ruda unei victime.
Pentru că era primul care încerca să resusciteze pacienţi, Niels Hogel fusese poreclit de către colegii săi reanimatorul Rambo. După ce autorităţile au ordonat exhumarea pacienţilor trataţi de el, au descoperit substanţa ucigătoare în corpul a zeci de persoane.
Anchetatorii presupun însă că numărul victimelor ar putea fi mai mare şi ar putea să ajungă chiar la 300.
Externe
- Un tânăr din raionului Floreşti, care a violat o femeie de 60 de ani, ŞI-A AFLAT SENTINŢA. Cum s-a întâmplat totul
- IMAGINI DRAMATICE în urma unui ACCIDENT CU VICTIME produs în Germania. 10 de pompieri au intervenit la faţa locului
- Bona care a omorât fiica unor moldoveni stabiliţi în Israel, în instanţă. Câţi ani de puşcărie au cerut procurorii
- Unul dintre cei cinci militari răniţi recent în Afganistan, transportat în Germania