Cel puţin 86 de persoane au fost ucise într-un presupus atac al crescătorilor împotriva unor fermieri în centrul Nigeriei, o regiune afectată de violenţe intercomunitare, a declarat duminică poliţia locală, relatează AFP.Potrivit comisarului de poliţie Undie Adie, în urma unei anchete efectuate sâmbătă în satele din regiunea Barikin Ladi, din statul nigerian Plateau, s-a constatat că au fost ucise 86 de persoane. Ea a precizat că
şase persoane au fost rănite în aceste atacuri şi că au fost incendiate 50 de case, scrie agerpres.ro.Duminică,
au fost impuse restricţii de circulaţie în această regiune afectată de câteva zile de conflicte între crescători şi fermieri.