Nigeria: Trei atentate sinucigașe comise de femei, 13 morți, 16 răniți
Trei atentate sinucigașe comise de femei s-au soldat duminică seara cu 13 morți - în afara autoarelor - și cu 16 răniți în orașul Maiduguri din Nigeria, relatează AFP.
Toți cei 13 morți și șase dintre răniți au fost victimele primei femei, care a detonat centura explozivă pe care o purta în fața unui restaurant, a declarat o sursă militară, sub rezerva anonimatului, scrie agerpres.ro
După câteva minute, o altă sinucigașă și-a detonat bomba în același cartier, chiar la intrarea într-o tabără de refugiați.
A treia atentatoare nu a reușit să facă victime, deoarece centura sa cu explozivi nu a funcționat decât parțial.
Autoritățile nigeriene nu au făcut declarații oficiale. La Maiduguri fusese declarată duminică starea de urgență, după ce în jurul orașului au fost observați mai mulți membri ai grupării teroriste Boko Haram. Orașul este chiar cel în care a fost înființat grupul jihadist.
Din 2009, islamiștii au ucis în nord-estul Nigeriei 20.000 de oameni și au determinat refugierea unei populații de 2,6 milioane. În taberele de refugiați, situația este gravă din punct de vedere umanitar și al securității. Marți, zece persoane urmează să fie judecate sub acuzația de tulburare a ordinii publice, în urma unui protest spontan împotriva condițiilor de trai din tabere.
- TAIFUN DEVASTATOR ÎN JAPONIA. Doi oameni au murit, iar 11 au fost răniţi
- 38 de accidente rutiere într-o singură săptămână! Poliţia avertizează şoferii să respecte RCR
- PUBLIKA WORLD. Cinci persoane au murit şi mai multe au fost rănite în timpul taifunului din Japonia
- TAIFUN DEVASTATOR ÎN JAPONIA. Cel puțin CINCI morți
- Avalanşă în Mongolia. Douăsprezece alpiniști au murit și alți cinci sunt dați dispăruți
- Atac armat într-o bază militară din Cecenia. Patru soldaţi au murit, iar doi au fost răniţi