Nimeni nu şi-a putut stăpâni lacrimile! Francesco Totti s-a retras din activitate la vârsta de 40 de ani (VIDEO)
Emblematicul fotbalist al echipei AS Roma, Francesco Totti, s-a retras din activitate la vârsta de 40 de ani. Jucătorul însoţit de soţia sa, Ilary Blasi, şi de copiii săi, a fost aclamat la scenă deschisă de zeci de mii de fani prezenţi pe "Stadio Olimpico" după finalul partidei cu Genoa din ultima etapă a Campionatului Italiei.
Nici legendarul căpitan al Romei, nici fanii, nici cei care i-au fost colegi, nici familia sa, nu şi-au putut stăpâni lacrimile.
Un uriaş tricou cu numărul 10 a fost întins pe gazonul de pe Stadio Olimpico, în timp ce întreaga arenă s-a colorat în culorile giallorosse.
Echipa din capitala Italiei a învins-o pe Genoa în ultima etapă din Serie A cu scorul de 3-2 şi a încheiat campionatul pe locul doi. Astfel, Roma va juca în sezonul următorul în grupele Ligii Campionilor, însă deja fără Totti.
Atacantul a evoluat de aproape un sfert de secol pentru AS Roma. În total acesta a bifat 785 de meciuri şi a marcat 307 goluri. De-a lungul carierii Totti a câştigat titlul de campion, două Cupe şi două Supercupe ale Italiei.
Cu naţionala Italiei fotbalistul a devenit campion mondial în 2006.