Nimeni nu ştie unde este Evgheni Şevciuk. Serviciul său de presă este instruit să spună că nu are informaţii
Embed:
Locul de aflare a liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, nu-l cunoaşte nici serviciul de presă al şefului administraţiei transnistrene. Cel puţin acesta a fost răspunsul unui reprezentant al instituţiei la întrebarea Publika TV, care a refuzat categoric să se prezinte.
Anterior, portalul tiras.ru a scris că Evgheni Şevciuk este la Jocurile Olimpice de la Soci. Publicaţia notează că liderul regiunii separatiste va avea întrevederi cu mai mulţi preşedinţi ai statelor CSI, printre care şi Vladimir Putin. Discuţiile urmează să se axeze în jurul situaţiei social-politice şi economice din stânga Nistrului.
- Şevciuk l-a demis pe reprezentantul său în Federaţia Rusă. Cine a fost numit în această funcţie
- Biroul de la Tiraspol al agenţiei de ştiri "Novîi Reghion" şi-a încetat activitatea
- Tricolorul Rusiei nu va fi drapel oficial în stânga Nistrului. Aşa-zişii deputaţi din regiune au respins această propunere