Nina Ştanschi: Transnistria nu-şi negociază statutul cu Moldova
Transnistria nu-şi negociază statutul cu Moldova. Cel puţin aşa susţine ministrul afacerilor externe al autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, Nina Ştanschi. Potrivit acesteia, Tiraspolul nu poartă negocieri cu Chişinăul în probleme instituţionale şi de statut şi nici asupra unei reglementări ample, notează infotag.md.
"Discuţiile pe marginea problemelor cu caracter social-economic reprezintă o poziţie de principiu a delegaţiei transnistrene la 'Consfătuirea cu statut permanent'. Această activitate a fost începută în aprilie şi iunie şi va fi continuată în timpul rundei din septembrie", a declarat Ştanschi, potrivit sursei citate.
Declaraţia este o replică la copiile după "nişte planuri false de 'reglementare transnistreană', difuzate în ultimele zile de unele instituţii media şi pe care autoritatea de la Tiraspol le califica drept "provocare".