NINGE în Moldova. Pe mai multe drumuri din ţară se circulă în condiţii de iarnă. Şoferii, îndemnaţi să fie precauţi (FOTO)
Iarna se face tot mai simțită. Astăzi, în toată țara a nins, iar în localităţile din nord stratul de zăpadă depăşeşte 10 centimetri. Din această cauză, pe drumuri se circulă cu dificultate. Potrivit meteorologilor, ninsori slabe sunt prognozate şi mâine în toată ţara.
Totuşi, e puțin probabil ca zăpada să reziste până la Revelion, deoarece, în următoarele zile se aşteaptă temperaturi de până de la cinci grade cu plus.
Ninsoarea a fost întâmpinată cu bucurie, iar internauții s-au grăbit să posteze pe reţelele de socializate imagini foto și video cu zăpada care s-a așternut pe drumuri și în curți.
Unora însă nu le-a picat deloc bine prima zăpadă. Unii șoferi s-au pomenit cu crengi sau chiar copaci căzuți peste maşini.
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, un automobil a derapat şi a ajuns într-un şanţ. Accidentul a avut loc în apropiere de satul Ţareuca, raionul Rezina.
În acest context, şoferii sunt îndemnaţi să respecte regulile de circulaţie şi să fie precauţi dacă pornesc la drum.
"Porniţi la drum cu pneuri corespunzătoare anotimpului, iar din portbagaj să nu vă lipsească o lopată şi un săculeţ cu nisip. Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum. În cazurile în care partea carosabilă este acoperită cu gheaţă sau polei, viteza maximă admisă în afara localităţilor trebuie să fie mai mică cu cel puţin 20 de km la oră", a comunicat ofiţerul de presă al INP, Cristina Ababii.
Totodată, conducătorilor auto le este recomandată verificarea instalaţiei de încălzire, a frânelor, dar şi să aibă rezervoarele pline, atunci când pornesc la drum.
Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, de la ora şapte până la amiază, pe drumurile naţionale a fost împrăştiate peste o mie de tone de material antiderapant. În procesul de deszăpezire au fost antrenaţi aproape 150 de muncitori cu 125 de autospeciale.
Potrivit oamenilor legii, carosabilul acoperit cu zăpadă sau polei afectează capacitatea autovehiculelor de a frâna sau vira. În acest context, şoferii sunt îndemnaţi să respecte regulile de circulaţie şi să fie precauţi dacă pornesc la drum: să adapteze viteza și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față.
Astăzi în ţară cerul va fi acoperit de nori şi vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsori.