NINGE în nordul țării. Imagini de poveste, cu PRIMII FULGI (FOTO/VIDEO)
În nordul țării ninge. Imagini de poveste au fost expediate de locuitorii din Ocnița pe adresa redacției noastre.
Primii fulgi s-au așernut în strat subțire pe acoperișuri, drumuri, dar și pe tufele de crizanteme!
Vremea s-a schimbat și în republică se circulă în condiţii de ploaie, ceea ce reduce mult vizibilitatea și se crează pericol de accidente, în condițiile unui carosabil umed. În acest context, poliția îndeamnă șoferii să fie prudenți și să circule cu mare grijă.
IGP vine cu unele recomandări pentru a se evita tragediile pe drum. Șoferii sunt îndemnați să evite frânarea sau accelerarea bruscă, să conducă cu viteză adaptată la condiţiile de trafic, să păstreze distanța de deplasare între vehicule și să conducă în aşa fel încât să nu stropească pietonii, atunci când pe drum este apă sau noroi.
Și pietonii sunt atenționați să se asigure atunci când traversează strada, să treacă doar la trecerea de pietoni și respecte culoarea semaforului.
Reamintim că, potrivit meteorologilor, în următoarele zile, pe teritoriul țării se prevăd precipitații sub formă de ploaie, treptat trecând sub formă de ninsoare. Mai mult, pe arii extinse se prevăd intensificări ale vântului din direcția nord-vestică în rafale de până la 15-18 m/s, iar temperatura medie a aerului va scădea cu 5 - 7 grade.