Ninsoarea s-a oprit, însă unele drumuri rămân blocate! Situaţia în țară: 16 localități, rupte de civilizaţie
Urgia albă care s-a abătut peste Moldova în aceste zile a izolat zeci de sate. Deşi ninsoarea a contenit, 16 de localităţi din cinci raioane din sudul ţării rămân, în continuare, rupte de civilizaţie.
Totodată, 67 şcoli şi-au sistat activitatea, iar peste 14.000 de elevi nu mers la şcoală din cauza nămeţilor.
După ce au curăţat traseele naţionale, drumarii au început a debloca drumurile de acces spre localităţi. Pentru a evita situaţii de risc, poliţiştii din Ştefan Vodă nu au permis trecerea maşinilor care mergeau spre sate.
Satul Antoneşti din raionul Ştefan Vodă este blocat în nămeţi de două zile. Din cauza stratului mare de zăpadă, care depăşeşte un metru, nici măcar autospecialele nu au intervenit. Drept urmare, drumul de acces spre localitate a fost curăţat pe o porţiune de doar 500 de metri.
"Cu părere de rău, buldozerul agentului economic este deteriorat. De la Carahasani s-a pornit buldozerul şi aşteptăm greiderul de la Olăneşti să vină", a spus primarul satului Antoneşti, Sergiu Pricop.
În aceste condiţii, nici maşinile cu medicamente, nici cele care transportă produse alimentare nu au putut ajunge în localităţile izolate.
"De două zile nu s-aduce pâinea la populaţie. Lactate am comandat şi tot nu", a spus proprietarul unui magazin, Anatolie Chirilov.
Singura metodă de a transporta ceva este utilizarea săniilor.
Unii oameni s-au pornit pe jos spre casă, după ce au fost blocaţi timp de mai multe zile în alte localităţi.
Mai mulţi cetăţeni ucraineni au stat toată noaptea în drum, în speranţa că poliţiştii le vor permite să treacă.
Abia după ce şoselele naţionale au fost deblocate, poliţiştii le-au permis maşinilor, care mergeau spre frontieră, să pornească din nou la drum.
"O să formăm coloane, sub supraveghere, mijloacele de transport tot aşa o să plece. Nu le permitem câte una ca să nu se blocheze. Autospecialele îs pe traseu, în caz de ceva o să intervină pentru ajutor", a spus plutonierul Inspectoratului Naţional de Patrulare, Alexandru Garbatovschi.
Ninsorile au dat peste cap şi orarul autobuzelor de pe cursa Chişinău - Odesa, care nici astăzi nu au pornit din gările auto.
Pe parcursul nopţii, peste 400 de salvatori şi 100 de autospeciale au intervenit pentru a debloca drumurile.
Ambulanțele nu au putut intra în unele sate din raionul Ştefan Vodă, medicii fiind ajutaţi de nişte tineri să ajungă la pacienţi, cu maşini de teren.
Un șofer de TIR, care venea din Turcia, a rămas blocat în nămeți încă de aseară. Până la sosirea salvatorilor, tinerii voluntari i-au oferit acestuia mâncare şi băuturi fierbinţi.
Totodată, pe traseul care leagă oraşul Ștefan Vodă de punctul de trecere a frontierei Palanca, mai mulți șoferi și-au abandonat mașinile pe marginea drumului, deoarece nu au mai putut înainta.
Iar în oraşul Anenii Noi, mai multe camioane nu sunt lăsate de poliţişti să meargă mai departe, încă de luni.
În ultimele 24 de ore, au fost scoase din nămeţi 170 de vehicule în care se aflau peste 400 de oameni. Medicii SMURD au salvat și o mamă cu un copil mic.
Și unele utilajele de deszăpezire au rămas blocate în nămeți.
Potrivit meteorologilor, în următoarele zilele nu va mai ninge, însă revine gerul.
Social