Ninsori, viscol şi lapoviţă! CELE MAI AFECTATE regiuni ale ţării. REACŢIILE autorităţilor şi şoferilor
Ninsori, viscol şi lapoviţă! Asta ne-a adus pe teritoriul Moldovei ciclonul sudic din Balcani, începând de astăzi.
Potrivit meteorologilor, cea mai afectată de vremea rea este regiunea de sud a țării, în special raioanele Cahul, Căușeni și Ștefan Vodă.
Drumarii ne dau însă asigurări că pe trasee se circulă fără dificultate.
"În funcție de condițiile meteo mai avem în rezervă încă 15 utilaje care stau pe poziție. Acuma se lucrează în oraș. Vedem după cum ne isprăvim cu rutele întărite după fiecare echipaj, suplimentăm sau în caz că se defectează careva din ele, deoarece aproape toate sunt cu termenul de exploatare depășid, dar noi le reparăm și mergem înainte căci altă soluție nu avem", a declarat Ştefan Radu, directorul adjunct Exdrupo.
Drumarii au lucrat până dimineață:
"Este de lucru, ne străduim să facem".
"Până dimineața, pe urmă iarăși. Atâta, nuștiu, nuștiu care e situația încă".
"Trebuie să încărcăm, ne ducem. Uite, voi singur vedeți ce se face".
Noaptea trecută, muncitorii au împrăştiat pe străzile din Capitală peste 700 de tone de nisip şi sare. În total, pentru lucrările de deszăpezire din acest an, autorităţile municipale şi-au pregătit 6.000 de tone de material antiderapant.
În timp ce ninsoarea le-a dat bătăi de cap drumarilor, atunci pentru şoferii, amatori de senzaţii tari, zăpada a fost un motiv de bucurie. Ei nu au ezitat să facă drifturi îndrăzneţe în unele cartiere ale oraşului.
"Mulți copii se gândesc să iasă cu sania, dar alți copii mai maturi se gândesc să iasă tot cu sania, doar că pe patru roți".
"Aici teritoriul este mare și permite să facem manevre mai periculoase, dar cu toate că este mult loc mașina poate să derapeze și să provoace respectiv un accident, ori în bordură, ori într-un stâlp sau în alt autoturism".
Şoferii spun că nu pot fi amendaţi de poliţişti pentru acţiunile lor, deoarece au ales o parcare și nu un drum public.
- Primăria versus Natura. REACŢIA DURĂ a şoferilor la faptul cum sunt curăţate drumurile din Chişinău
- Ninsoarea i-a scos la muncă pe drumari. Cum se circulă pe străzile din Chişinău şi pe traseele naţionale
- Străzile din Capitală vor fi deszăpezite mai rapid. Planul special pentru ca şoferii să circule uşor