Nissan pregăteşte o maşină la preţ record, 2.500 de euro
foto: spoki.lv
Compania japoneză producătoare de automobile Nissan intenţionează să relanseze marca Datsun şi speră să stabilească un nou record în privinţa preţului, oferind cel mai ieftin model. Maşina ar urma să coste între circa 3.000 (aproximativ 2.500 de euro) şi 5.000 de dolari, potrivit cotidianului Wall Street Journal, citat de Realitatea.net.
Preţul constituie aproape o treime faţă de cel mai ieftin model al Nissan din acest moment, Tsuru, vândut pentru 8.000 de dolari.
Nissan planifică să ofere şase modele Datsun, aşteptate pentru începutul anului 2014, la preţuri care nu vor fi depăşite decât de câţiva producători specializaţi în modele mici din China şi India, a declarat şeful alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn.
Marile companii auto nu au reuşit încă să dezvolte strategii care să le permită să acceseze profitabil cel mai de jos segment al pieţelor emergente, chiar dacă aceste ţări formează, deja, jumătate din piaţa auto mondială.
Strategia pe ansamblu a Nissan şi alegerea Datsun pentru modelele foarte ieftine au înfruntat o anumită opoziţie în cadrul companiei şi va produce îngrijorare unor analişti şi iubitorilor de maşini, notează Wall Street Journal (WSJ). În zilele sale de glorie, Datsun era un brand mai ieftin, dar preţuit pentru designul elegant şi inovaţii. Pentru a putea aduce preţul la 3.000 de dolari pentru cel mai ieftin model, obiectiv despre care şi oficialii Nissan afirmă că va fi dificil de atins, compania va trebui să renunţe la caracteristici care sunt de mult timp standard în SUA, însă nu şi pe pieţele emergente, de la transmisie automată la set complet de airbaguri.
Planurile Nissan nu vor fi uşor de îndeplinit, admit persoane din cadrul Nissan, cel puţin nu într-un mod care să asigure şi profit. În afara autovehiculelor speciale, precum modelul de mici dimensiuni produse de Suzuki în India, alţi producători auto s-au ţinut departe de segmentul foarte ieftin al pieţelor emergente.