Nistrul, îngheţat bocnă: Râul alimentează cu apă 98% din consumatorii Capitalei
Râul Nistru, care alimentează cu apă 98 la sută din consumatorii Capitalei, a îngheţat bocnă din cauza gerurilor puternice din ultima perioadă. Pe unele porţiuni ale fluviului, stratul de gheaţă a depăşit 20 de centimetri grosime. Totuşi, autorităţile ne asigură că alimentarea cu apă a municipiului nu este pusă în pericol.
În pofida gerurilor năprasnice, autorităţile declară că locuitorii municipiului Chişinău vor avea apă la robinete. În prezent, apa este pompată de la o adâncime de nouă metri. Deşi stratul de gheaţă de pe Nistru depăşeşte 20 de centimetri, nu există vreun pericol ca pompele să îngheţe, iar Capitala să rămână fără apă.
Potrivit reprezentanţilor Apă-Canal, pericolul poate apărea în condiţiile în care gerurile de peste 30 de grade ar dura cel puţin două săptămâni.
"Noi ne-am pregătit de iarnă, am pregătit sălile de maşini, unde menţinem mereu o temperatură pozitivă. Avem şi o echipă de muncitori care, în cazul unor temperaturi scăzute, vor interveni cu încălzitoare", a comunicat Alexandru Josan, şef-adjunct al Staţiei de pompare Nistru.
În prezent, funcţionează două staţii de tratare a apei din râul Nistru. Lungimea totală a reţelelor de apă ale Capitalei depăşeşte 1.700 de kilometri. Consumul anual de apă în municipiu este de peste 45 milioane de metri cubi.