NO COMMENT: Agenţi acuzaţi că lovesc un tânăr, urmăriţi şi umiliţi de doi martori. REACŢIA poliţiştilor
Doi poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Bârlad sunt acuzaţi că ar fi agresat cu pumnii un om al străzii chiar pe bancheta din spate a maşinii de serviciu. Doi bârlădeni au surprins abuzul poliţiştilor, iar ce a urmat întrece orice imaginaţie, scrie adevarul.ro.
Luni dimineaţă, doi bărbaţi aflaţi pe trotuar, în zona cartierului Podeni, din Bârlad, au observat cum o maşină de poliţie aflată în trafic se mişca nefiresc.
Când aceasta a ajuns în dreptul lor, au sesizat că, pe bancheta din spate, un poliţist lovea o persoană. Martorii au urcat în maşina personală şi au pornit în urmărirea celor doi oameni ai legii.
A urmat o cursă de câţiva kilometri, cu maşina de poliţie urmărită de cei doi civili.
La un moment dat, cei doi urmăritori au ajuns maşina poliţiei, au mers un timp în paralel cu aceasta şi au început să strige la poliţişti, să le ceară socoteală, să le adreseze injurii, iar tânărului aflat pe bancheta din spate i-au cerut să spună cum se numeşte.
Văzând că sunt urmăriţi şi filmaţi, poliţiştii au intrat în panică.
Agentul de la volan părea depăşit de situaţie, iar colegul său încerca să îi ascundă faţa tânărului pe care îl transportau.
Cei doi martori au insistat şi au cerut vehement oamenilor legii să le spună unde îl duc şi de ce se află într-o zonă retrasă, la periferia oraşului.
"Ieşeam din curte, mergeam la maşină. La 100 metri, în această direcţie, venea o maşină de poliţie. Din departare, se vedea o siluetă sărind în sus. Cand au trecut pe lângă noi, s-a vazut cum un politist aflat pe bancheta din spate dădea pumni şi picioare la unul. Prietenul meu a zis: hai după ei să îi filmăm. Am reuşit să îi prindem la ieşirea din oras, după vreo 2 km. El tot îl bătea. Se vedea. I-am depăşit şi am început filmarea", a declarat Giani Gherman.
Reacţia poliţiştilor surprinşi de cei doi martori este cel puţin bizară. Nesiguri, ba opreau, ba porneau motorul, ba au venit chiar şi cu explicaţii în faţa urmăritorilor, susţinând că tânărul aflat pe bancheta din spate e doar un aurolac cu probleme psihice.
Numai că maşina de poliţie nu se îndrepta către un spital sau către o sectie de poliţie, ci către periferia oraşului.
Reprezentanţii Inpectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au anunţat că Parchetul de pe lângă Tribunalul a deschis o anchetă în acest caz.
- SCANDAL NOCTURN în Capitală: Oamenii legii au fost luaţi la bătaie de câţiva indivizi (VIDEO)
- MANEVRĂ PERICULOASĂ! Un avion de vânătoare, la un pas să producă o CATASTROFĂ (VIDEO)
- COŞMARUL ŞOFERILOR! În Teheran, maşinile PATINEAZĂ pe zăpadă (VIDEO)
- VIDEO VIRAL! Un porumbel a pășit în gol de pe acoperiș fără să-și deschidă aripile. CE A URMAT
- ATENTATE cu MAȘINI CAPCANĂ la Istanbul. EXPLOZII lângă stadionul Beşiktaş
- BILANŢ NEGRU: 29 de morţi şi peste 160 de răniţi în urma atentatelor teroriste din Istanbul