NO COMMENT: Nebunie la Parlament. Vlad Filat, fără imunitate şi reţinut pentru 72 de ore
Zi încordată şi plină de emoţii. Cea mai importantă ştire vine din Parlament, acolo unde astăzi s-au făcut anunţuri neaşteptate. Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară şi va putea fi cercetat penal în dosarul fraudelor din sistemul financiar-bancar. Liderului PLDM i s-a pus un nod în gât după ce a aflat vestea.
Abia stăpânindu-şi lacrimile, Filat a declarat că este victima unui show bine regizat şi că îşi va demonstra nevinovăţia. Ofiţerii CNA nu au aşteptat prea mult şi l-au dus direct la audieri, în urma cărora s-a decis că Filat va sta în izolatorul Centrului timp de 72 de ore.
"Eu îmi asum în deplinătate şi îmi cer scuze, în primul rând, de la părinţii mei şi de la familia mea şi de la cetăţenii Republicii Moldova pentru că am fost complice în toată această perioadă. Eu cel puţin să ştiţi că o să scriu, dacă nu o să pot să vorbesc. În momentul în care o să vorbesc o să sară în aer tot sistemul politic din Republica Moldova", a zis liberal-democratul.
"Având în vedere că ceea ce se petrece astăzi este o farsă, fracțiunea PLDM nu dorește să participe la acest act de injustiție", a spus vicepreședintele fracțiunii PLDM, Tudor Deliu.
"Ne-a murdărit pe toți din cap până în picioare cu aiureli ca întotdeauna și a fugit să răspundă la întrebări, dar cel mai important care noi am vrut să-l întrebăm totuși, el bani a luat?", s-a întrebat Vladimir Voronin.
"Vorbim că se fură, vorbim despre aceea că cine să ia deciziile, dar întrebarea mea e foarte simplă domnule Filat, dar de ce ați tăcut până acum? Ați vrut să vă mai înfruptați puţin de undeva?", a declarat deputatul PSRM, Igor Dodon.
"Eu tare mult țin la filozofia unei vechi zicale moldovenești, care spune simplu: Bine faci, bine ajungi", a conchis liderul PD, Marian Lupu.
- Legislativul a votat: VLAD FILAT A RĂMAS FĂRĂ IMUNITATE PARLAMENTARĂ
- NO COMMENT: Vlad Filat, dus de mascați la Centrul Național Anticorupție (VIDEO)
- Vlad Filat i-a vizat în discursul său pe liderii fracţiunilor parlamentare. REACŢIILE politicienilor(VIDEO)
- "Show cusut cu aţă albă". REACȚIA lui Valeriu Streleţ după ce Vlad Filat a rămas fără imunitate
- Procurorul general a cerut arestarea lui Vlad Filat. Politicianul a intrat în sediul CNA
- OFICIAL! Procuratura Anticorupţie: Vlad Filat, reţinut pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă