O misiune epică de salvare a implicat, timp de 4 zile, toată suflarea intr-un orășel din Țara Galilor, acolo unde o pisică a rămas blocată într-un copac înalt de peste 10 metri.
Locuitorii din Tredegar au încercat să coboare pisica din copac prin toate mijloacele. Au venit cu plase de pescuit, scări, platforme și chiar au încercat să o ademenească cu mâncare, însă a fost în zadar, potrivit BBC, citează digi24.ro.
Până la urmă, oamenii au apelat la o firmă locală specializată în montarea schelelor și felina a ajuns, în sfârșit, cu picioarele pe pământ.
În timpul operațiunilor, compania AP Scaffolding a postat pe Facebook mesajul: „Ne străduim din răsputeri să salvăm această pisică. I-am lăsat niște apă și mâncare și ne vom întoarce mâine”.
După câteva ore, angajații au postat un mesaj în care au anunțat salvarea pisicii, o poză cu felina, iar la final au spus că sunt extrem de bucuroși că au luat parte la această operațiune.