NOAPTE ALBĂ în Capitală. Un incendiu puternic a izbucnit în sectorul Buiucani. Locatarii unui bloc, evacuaţi (VIDEO)
Embed:
Acoperișul unui local din sectorul Buiucani al Capitalei a ars în întregime azi-noaptea. Incendiul a avut loc pe strada Ion Creangă. La faţa locului au intervenit opt autospeciale, iar pompierii au luptat cu flăcările mai bine de o oră. Salvatorii au evacuat la timp locatarii unui bloc din preajmă. De asemenea, ei au reuşit să scoată din bar şi o butelie cu gaz, care putea provoca o deflagraţie.
"Pompierii au stabilit că, suprafața unui acoperiș unui local de 100 de metri pătrați este cuprins de flăcări, urma cărora s-a extins și asupra unul acoperiș a unui bloc de locuit. Aceștea au evacuat oamenii din interiorul blocului de locuit dar și o butelie de gaz din local care putea să explodeze în orice moment", a menţionat Liliana Puşcaşui, ofițer de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Proprietara barului spune că a fost anunțată de agenţii de pază.
"A venit paza noastră și ne-a spus că este fum în bar, noi am venit şi nu ardea nimic la noi, ardea la vecini, de la vecini s-a aprins și cafeneaua", a explicat proprietara localului.
"La vecinii de la etajul doi a căzut geamul jos, a prelucrat spatele clădirii noastre, după care a izbucnit incendiul, am solicitat pompierii", a spus Victor Caraman, paza particulară a localului.
Locatarii blocului susţin însă contrariul şi spun că focul a pornit mai întâi în local.
"Cum spun vecinii focul a izbucnit în bar și s-a extins pe acoperişul blocului care înca era în construcție".
"Noi am ieșit când ardea deja partea cealaltă. A început totul din partea cealaltă, de unde e barul".
Toate circumstanțele și cauza producerii incediului urmează să fie stabilite de experţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.