Noapte albă pentru salvatori. Angajaţii IGSU au intervenit în zeci de situații de urgență
(10:06) Angajaţii IGSU au intervenit în 182 situații de urgență, în ultemele 24 de ore. Peste 300 de mijloace de transport au fost tractate de salvatori de pe trasee din Cahul, Căușeni, Basarabeasca, Leova, Dubăsari și Ialoveni, iar 774 de persoane au fost ajutate să fie în siguranță. Conform informației oferite de distribuitorii de energie electrică, dimineaţă, erau parțial deconectate de la curentul electric 139 de localități din 14 raioane.
Intervenția angajaților IGSU a fost necesară și pentru deblocare a 7 ambulanțe în care se aflau 20 de persoane, dar și 8 autobuse cu 99 de oameni.
Totodată, salvatorii au întreprins 4 misiuni pentru furnizorii de energie electrică, pentru ca aceștia să poată ajunge la locurile destinate și a restabili energia electrică.
Potrivit informaţiilor Administrației de Stat a Drumurilor, în ultimele 24 de ore, au fost împrăștiate circa 4383 tone de material antiderapant. În centrul și sudul țării au fost implicate 460 unități de tehnică și 466 muncitori.
IGSU informează că pe traseele din republică se circulă în condiții de iarnă.
În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.