NOAPTE CUMPLITĂ. Trei oameni au murit, iar alţi trei se află în stare gravă în urma a două accidente rutiere (FOTO)
Viteza şi alcoolul au mai spulberat două vieţi. Doi tineri şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident rutier, produs în această dimineaţă în apropierea comunei Budeşti, municipiul Chişinău.
Alte trei persoane au fost internate în stare gravă la spital. Potrivit informaţiilor preliminare, în una din maşinile care s-au ciocnit frontal se aflau şoferul şi patru pasageri.
Aceştia se întorceau de la un restaurant, unde activează în calitate de chelneri.
În celălalt automobil se afla doar şoferul, care, potrivit poliţiei, ar fi fost în stare de ebrietate. El a fost internat în secţia de reanimare.
Deocamdată, nu este clar cine a provocat impactul fatal, însă oamenii legii presupun că ambele vehicule se deplasau cu viteză excesivă.
Pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate, a fost nevoie de intervenţia unei echipe de descarcerare.
O altă nenorocire pe şosea s-a produs aseară în oraşul Stăuceni. Un pieton care traversa neregulamentar strada a fost spulberat de un microbuz de pe cursa Chișinău - Hîrtopul Mare.
La locul accidentului a ajuns o ambulanţă, însă medicii nu au putut decât să constate decesul.
În microbuz se aflau mai mulţi pasageri, dar, din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
- PUBLIKA WORLD. O furtună de 15 minute a ucis 8 oameni şi a rănit alţi 67, în România
- Membrii trupei DJ Project, răniţi grav după ce un TIR s-a răsturnat peste maşina în care se aflau
- O ambulanţă, implicată într-un ACCIDENT rutier în Capitală în timp ce se deplasa la o chemare
- 23 de cadavre au fost găsite la bordul unui submarin în Marea Nordului. Epava datează din Primul Război Mondial
- CUTREMUR DEVASTATOR în Mexic. Peste 200 de oameni şi-au pierdut viaţa (FOTO/VIDEO)
- Furtunile fac prăpad: Trei oameni au murit în urma stihiei din România