Noapte de coşmar pentru un taximetrist din Bălţi. Bărbatul a fost răpit, bătut şi sechestrat în portbagajul automobilului
Un taximetrist din Bălţi a avut parte de o noapte de coşmar. Bărbatul a fost răpit, bătut şi sechestrat în portbagajul automobilului de către doi clienţi în stare de ebrietate. Într-un final, victima a reuşit să scape de agresori.
Taximetristul a luat pasagerii de la gara din Bălţi aseară la ora opt şi i-a dus în satul Corlăteni. Ajunşi la destinaţie, cei doi bărbaţi, care erau în stare de ebrietate, l-au bătut crunt pe şofer şi l-au închis în portbagajul maşinii. Abia peste nouă ore taximetristul a reuşit să evadeze.
"Am deschis uşa şi deodată am fost lovit din spate. Ce s-a întâmplat apoi nu ţin minte, deoarece mi-am pierdut cunoştinţa. Am auzit cum vorbeau că vor să mă ucidă şi am sărit din maşină", a spus victima Valeriu Vceraşnii.
Bănuiţii au fost reţinuţi la scurt timp după incident. Unul este din raionul Sângerei, are 30 de ani şi a fost anterior judecat pentru furt de automobile. Celălalt, în vârstă de 20 de ani, este locuitor al oraşului Bălţi.
"Am bătut taximetristul şi i-am luat maşina. L-am lovit cu un lom după cap şi l-am pus în portbagaj", a spus unul dintre bănuiţi.
"Când am ieşit taximetristul era jos, murdar de sânge. Eu l-am ridicat şi l-am urcat în maşină".
"Pe cazul dat a fost pornită cauză penală în baza articolului 166, aliniatul 2, privare ilegală de libertate a cetăţeanului şi articolul 192, aliniatul 2, răpire de mijloc de transport", a menţionat ofiţerul de presă al Comisariatului de Poliţie din Bălţi, Elena Pavliuc.
Agresorii riscă între doi şi şapte ani de închisoare.