Noapte violentă în Turcia: Sute de tineri au ieşit în stradă în mai multe regiuni
Turcia a fost cuprinsă de proteste pentru a treia noapte consecutiv. Ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine au avut loc în mai multe oraşe. Violenţele au reizbucnit după ce, zilele trecute, un tânăr a murit în timpul acţiunilor de stradă.
Sute de tineri au ieşit în stradă în mai multe regiuni din Turcia.
În provincia Hatay şi în oraşul Istanbul, poliţia a folosit gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi tunuri cu apă ca să disperseze manifestanţii furioşi.
Protestatarii s-au înfuriat după ce, acum două zile, un tânâr de 22 de ani, a murit. Potrivit lor, acesta a fost ucis de forţele de ordine, iar martorii spun că a fost lovit în cap cu un cartuş cu gaz. La rândul lor, autorităţile susţin că tânărul a căzut de pe un acoperiş.
Mii de turci au ieşit în stradă, săptămâna trecută. Ei au acuzat guvernul de proasta gestionare a crizei de la începutul verii, când Turcia a fost cuprinsă de manifestaţii fără precedent.