Noapte violentă la Kiev. A fost descoperit cadavrul unui poliţist împuşcat în cap, iar pe strada Gruşevski s-au auzit focuri de armă
Confruntările dintre protestatari şi forţele de ordine au fost reluate în această noapte la Kiev. Pe strada Gruşevski au fost auzite focuri de armă, iar manifestanţii au incendiat cauciucuri şi au aruncat cu petarde şi cocktailuri Molotov în poliţişti. Agenţia Unian scrie că într-o zonă a capitalei a fost descoperit cadavrul unui poliţist împuşcat în cap.
Protestatarii din centrul Kievului şi-au ridicat baricade şi au continuat să opună rezistenţă. Între timp, preşedintele Ucrainei a promis că legile care îngrădesc dreptul la proteste vor fi modificate în cadrul şedinţei extraordinare a Radei Supreme de pe 28 ianuarie.
Victor Ianukovici a subliniat că, împreună cu opoziţia, sunt în căutarea unei soluţii de compromis. Vineri, sute de protestatari antiguvernamentali au intrat cu forţa în sediile clădirilor guvernamentale de pe teritoriul întregii ţări. Acţiunea vine după ce opoziţia şi conducerea ţării nu au ajuns la un consens pentru rezolvarea crizei politice.