Noi acuzaţii la adresa SIS. Un fost angajat susţine că instituţia a fost "vândută străinilor"
Un fost colaborator al SIS-ului aduce acuzaţii grave conducerii instituţiei. Nicolae Lupaşcu, locotenent-colonel în retragere, susţine că deşi în cadrul Serviciului de Informaţie şi Securitate activează mulţi generali şi colonei, aceştia nu sunt profesionişti care să apere şi să susţină interesul naţional, ci au fost aleşi după principiul nepotismului şi loialitatea faţă de "un boss de partid", se arată într-un apel publicat de timpul.md.
"Informaţia adunată de lucrătorii operativi este folosită de superiorii sistemului în scopurile lor personale, adică, pe şleau spus, se vinde ori se serveşte în operaţiuni de şantaj, presiune politică şi altele de felul acesta. Astăzi avem, în conducerea SIS un ins, „ghinărar”, care pe timpuri, din impotenţă profesională, fabrica dosare fictive de agenţi secreţi. Ne trebuie un SIS care să slujească ţara, poporul, nu o protipendadă coruptă şi vândută străinilor", mai spune Nicolae Lupaşcu în scrisoarea sa.
Apelul fostului locotenent-colonel vine după ce acum două săptămâni, mai mulți ofițeri ai SIS-ului au dat publicității o scrisoare în care descriu situația gravă din Serviciul de Informații și Securitate și faptul că instituţia a ajuns la dispoziția serviciilor rusești și a grupurilor mafiote.
De asemenea, în toamna anului 2010 au fost făcute publice imagini video în care directorul-adjunct al SIS, Valentin Dediu, recunoştea că a divulgat secrete de stat. Acesta a declarat că a făcut-o din motive personale şi pentru a proteja interesele unor persoane apropiate.