NOI AJUTOARE ÎN DONBASS. USAID va dona 120 de milioane de dolari
Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională a lansat două programe prin care va oferi estului Ucrainei un ajutor financiar în valoare de 120 de milioane de dolari. Banii vor fi folosiţi pentru dezvoltarea economică a oraşelor aflate sub controlul autorităţilor de la Kiev.
Anul trecut, aceeaşi agenţie americană a mai oferit un ajutor financiar Donbassului în valoare de 125 de milioane de dolari. Banii au fost folosiţi pentru susţinerea cetăţenilor ucraineni care au avut de suferit în urma războiului. Potrivit celui mai recent raport al ONU, de la începutul conflictului din estul Ucrainei au murit aproximativ 13 mii de oameni, iar peste 30 de mii au fost răniţi.
Războiul a început în 2014, după ce separatiştii proruşi au asediat mai multe clădiri administrative şi apoi au proclamat Republicile Lugansk şi Doneţk. Luptele nu au încetat deoarece separatiştii susţinuţi de Rusia nu respectă prevederile Acordului de la Minsk.