Noi decizii luate în ședința Comisiei mixte moldo-ucrainene de demarcare a frontierei
foto: border.gov.md
Cea de-a 61-a ședință a Comsiei mixte moldo-ucrainene de demarcare a frontierei de stat s-a desfășurat în orașul Kiev, Ucraina.
Delegația Republicii Moldova, din care au făcut parte reprezentanți ai diferitor instituții de stat, a fost condusă de șeful adjunct al Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Valentin Fiodorov.
Agenda ședinței a inclus un șir de discuții pe marginea Planului demarcării frontierei moldo-ucrainene pentru anul 2018. Totodată, participanții au opinat asupra subiectelor referitoare la pregătirea documentelor finale de demarcare și au aprobat mai multe modificări în documentele de lucru pentru demarcarea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina.
Ca urmare a dicuțiilor purtate, membrii Comisiei mixte au decis în luna iunie curent să demareze faza activă a lucrărilor în teren, pe segmentele nedemarcate ale frontierei comune.
Următoarea ședință a Comisiei mixte este planificată pentru a doua jumătate a anului 2018, cu organizarea acesteia pe teritoriul Republicii Moldova.

- SURPRIZE LA FRONTIERĂ. Copiii care vin în țară vor primi dulciuri cu ocazia sărbătorilor de Paște (FOTO)
- Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore: 10 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră
- Legea cu privire la controlul în comun la frontieră a fost promulgată de președintele Poroșenko, în prezența premierului Filip