Noi descoperiri arheologice la Costești. Specialiştii au găsit schelete din perioada medievală (FOTOREPORT)
Noi descoperiri arheologice în situl de la Costești, raionul Ialoveni. În apropiere de oraşul medieval, care datează din secolul 14, specialiştii au descoperit cinci morminte.
Acestea însă nu fac parte din cimitirul cercetat anterior, ci este vorba despre o nouă necropolă, care se suprapune peste o aşezare. Arheologii sunt convinşi că situl le va oferi noi surprize în acest an.
În acest an, săpăturile arheologice pe situl din Costeşti au fost reluate după ce, în urma eroziunii solului, a fost găsit acest craniu. Antropologii urmează să stabilească dacă este vorba despre un bărbat sau o femeie şi ce vârstă avea atunci când a fost înhumat.
Cercetările au început acum două zile, iar arheologii au rămas uimiţi să descopere, în acelaşi mal de pământ, câteva morminte şi vestigii, care demonstrează că oamenii au locuit în acelaşi loc.
"Înclinăm să credem că mai întâi a fost necropola şi apoi a fost înfiinţat, s-a extins oraşul medieval. Evident că nu au putut exista simultan", a spus directorul Agenției Naționale de Arheologie, Vlad Vornic.
Specialiştii presupun că descoperirile datează de la începutul secolului 14. Iar faptul că în unul dintre morminte au fost găsite două vase ceramice este o dovadă clară că zona funerară a existat în perioada Hoardei de Aur. Este o primă descoperire de acest gen. De obicei, aceste vase erau puse la căpătâi, la picioarele defuncţilor sau în apropierea mormântului.
"În cazul acesta vorbim despre vase puse deasupra mormântului şi în umplutura mormântului. Fie că au fost puse după acoperirea gropii, fie că au fost puse intenţionat în umplutura gropii", a spus arheologul Ion Ciobanu.
Arheologii presupun că în apropierea mormintelor se afla o groapă de provizii, deoarece au fost descoperite numeroase fragmente ceramice şi oase de animale.
"Un ciob de vas, lucrat la roata rapidă. Vedem urmele lăsate de degetele olarului. Probabil, un ulcior. Aici era baza. Mai curând este pentru păstrat băuturile sau de turnat lichide", a spus directorul Agenției Naționale de Arheologie, Vlad Vornic.
În această zonă funerară au fost găsite cinci morminte, printre care şi cel al unui copil. În total, în situl de la Costeşti au fost cercetate 18 schelete.