Noi detalii despre accidentul în care și-au pierdut viața Kobe Bryant și fiica sa
Elicopterul care s-a prăbuşit la Calabasas şi în care şi-au pierdut viaţa fostul baschetbalist Kobe Bryant, fiica lui de 13 ani, Gianna, şi alte şapte persoane nu ar fi fost certificat pentru zboruri în condiţii de slabă vizibilitate, informează Reuters, citându-l pe pilotul Kurt Deetz, scrie digisport.ro.
Deşi era echipat pentru zbor pe baza instrumentelor (IFR), elicopterul nu era certificat în acest sens.
"Singurele posibilităţi prin care poţi să intri în nori sunt pe baza unui plan de zbor IFR sau din greşeală", a spus Deetz, referindu-se la zborul pe baza instrumentelor (IFR).
Deetz a mai specificat faptul că, cel mai probabil, pilotul Ara Zobayan, chiar dacă era licențiat pentru IFR, nu avea destulă experiență să piloteze în astfel de condiții.
Kobe Bryant, identificat printre victimele accidentului de elicopter
Experţii criminalişti au identificat oficial corpul lui Kobe Bryant printre cele nouă recuperate dintre resturile elicopterului care s-a prăbuşit, duminică, pe un deal din apropierea oraşului Los Angeles (California).
Fostul star NBA, în vârstă de 41 ani, a fost identificat pe baza amprentelor sale digitale, împreună cu alte trei persoane care se aflau la bordul avionului, ale căror rămăşiţe umane s-au împrăştiat pe o rază de aproape 200 m, în urma unei prăbuşiri "în mare viteză" a aparatului, potrivit anchetatorilor agenţiei americane însărcinate cu securitatea în transporturi (NTSB).
Aceştia au evocat "o scenă a accidentului cu adevărat groaznică" şi au anunţat totodată că şi-au încheiat ancheta la locul tragediei, transferând acum responsabilitatea poliţiei, după ce ce resturile au fost colectate şi evacuate pentru a fi analizate.