Noi detalii despre studentele de la medicină care au bătut o femeie: Fetele AU DISPĂRUT
Studentele de la medicină care au bătut o femeie de 33 de ani nu au fost depistate, iar la numerele de telefon nu au răspuns.
De asemenea, în urma măsurilor întreprinse de către angajații Biroului Migrație și Azil, persoanele suspecte s-au dovedit a fi patru tinere cu vârsta cuprinsă între 20 și 22 de ani, originare din Israel, cu permis de ședere în scop de studii la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testimițeanu.
Ieri, 1 octombrie, organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Centru, a pornit o cauză penală în privința celor patru tinere, iar astăzi, de către organul de urmărire penală au fost citate pentru audieri, însă nu s-au prezentat pentru recunoașterea și audierea în calitate de bănuite.
În context, Inspectoratul de Poliție Centru a înaintat un demers către Biroul Migrație și Azil al MAI, cu privire la declararea celor patru persoane indezirabile pe teritoriul țării pentru o perioadă de 5 ani.
Între timp, bloggherul Veaceslav Balacci a scris că, noaptea trecută, cele patru tinere ar fi încercat să plece din Moldova, dar ar fi fost oprite din drum. Poliţia de frontieră nu confirmă, dar nici nu infirmă acest fapt, iar serviciul de presă a spus că va veni ulterior cu precizări.