Noi detalii despre tânărul împușcat în cap, operat la Bălți. Ce spun medicii despre starea lui
Tânărul de 26 de ani, care a ajuns ieri, 2 ianuarie, pe masa de operație după ce un glonț i-a străpuns craniul, se află în stare gravă, dar stabilă. Potrivit medicilor, el reacționează deja la factorii de durere. Acesta a crescut fără părinți într-o casă de copii, transmite tvn.md.
„Traumatism transfixiant, ceea ce înseamnă că gloanțele nu a rămas în creier, ci au trecut prin diametrul creierului și a ieșit de partea opusă. S-a aplicat tratament chirurgical, inițial diagnosticul prin tomografie computerizată și tratamentul chirurgical – prelucrarea prin chirurgicală a plăgii cu îndepărtarea eschilelor osoase din creier. Acum se află în reanimare, asistat la respirație dirijată dar cu semne pozitive, reacționează la sistemul dolor”, a declarat Valeriu Timergay, doctor habilitat de la Ubiversitatea de Stat de Medicină, Nicolae Testemiţanu.
Acesta a fost preluat de medici într-o stare extrem de gravă cu toți parametri vitali dereglați.
„Scopul intervenției a fost o prelucrare chirurgicală complexă cu înlăturarea tuturor țesuturilor viabile, începând de la tegumente, structurile osoase, dar și structurile cerebrale care au avut de suferit. A fost o leziune care s-a caracterizat printr-un orificiu de intrare și printr-o poartă de ieșire, care erau diametral opuse, supă cum vă dați seama, practic tot creierul a avut de suferit. Sperăm la un rezultat bun, cu toate că prognosticul este rezervat, dar depunem tot efortul”, spune Constantin Deliu, neurochirurg.
Victima are antecedente penale, acesta locuia în apartamentul fostei sale soții, pe care urma să-l elibereze.
"În ultima perioadă nu am mai discutat de aproximativ jumătate de an, așa că nu știm dacă au apărut vreo probleme. Poate au avut unele probleme în familie, dar nu vă pot spune exact. Cu ceva timp în urmă, el a avut unele probleme. Soția lui mi-a scris și ne-a sunat noaptea; am venit să vedem ce se întâmplase... Am aflat de la poliție că el a deschis, era conștient. La 01:35 s-a întâmplat, iar la 01:42... În primele zile, dacă va trece prin această situație, are scăpare, dar dacă nu, este atins creierul, de aceea şi este problematic", a menționat Iurie Chișlari, nașul de cununie al victimei.
Potrivit polițiștilor, tânărul a ajuns să fie împușcat în cap în timp ce trăgea haotic în pereții din apartament, iar un glonț a ricoșat și l-a lovit. Acesta ar fi declarat oamenilor legii că arma din care a împușcat îi aparține, lucru care nu s-a adeverit.
„Ajunși la fața locului, polițiștii l-au găsit pe tânăr într-o stare inadecvată, în lenjerie, iar în apartament era dezordine. Deși era împușcat în cap, tânărul singur a reușit să deschidă ușa polițiștilor, afirmându-le că arma cu care a tras este în proprietatea sa, deși, ulterior, oamenii legii au stabilit că bărbatul nu este posesor de armă și se afla singur în apartament”, au comunicat oamenii legii.
Polițiștii au descoperit în apartament 29 de cartușe, pe patul din cameră un încărcător cu 8 tuburi de cartușe și 6 urme de împușcături haotice prin camere.
Citeşte şi: Un tânăr de 28 de ani a fost împușcat în cap. Medicii de la Bălți i-au strâns craniul din bucățele