NOI DETALII despre turiștii morți în explozia din sectorul Râșcani: Sunt împreună de la 14 ani și au murit într-o zi
Cei doi cetățeni ai Israelului, morţi în explozia de sâmbătă, erau un cuplu venit în Moldova în vizită la fiul şi nepoţica lor de doar şase luni. Bărbatul le închiriase un apartament în aceeaşi clădire în care locuieşte şi el, acolo unde s-a produs tragedia.
Fiica victimelor a declarat pentru presa israeliană că părinţii ei, ambii născuţi în aceeaşi lună şi în vârstă de 77 de ani, erau împreună de la 14 ani, iar în urmă cu doi ani au celebrat nunta de aur. Aceştia erau originari din oraşul Bat Yam.
Potrivit IGSU, corpul bătrânei, dată dispărută încă duminică, a fost recuperat ieri dimineaţă de salvatori.
Victima a fost găsită printre ruinele de la etajul 14. Soţul femeii s-a stins în noaptea de sâmbătă spre duminică pe patul de spital. Reamintim că printre morţi se numără şi o femeie, dar şi copilul ei de numai patru ani.
Alte patru persoane rănite sunt internate, printre care şi proprietara apartamentului în care a avut loc explozia. Aceasta a suferit arsuri grave, dar şi alte traumatisme şi se află în secţia de reanimare. De asemenea, un pompier peste care a căzut o placă de beton, este şi el la spital. Viaţa lui este în afara oricărui pericol.
Procuratura din Chișinău a deschis o cauză penală pentru omor din imprudență. Dacă se va demonstra că proprietarii apartamentului unde a fost deflagrația nu au exploatat conform normelor butelia de gaz de la care s-a produs explozia, atunci ei riscă până la șase ani de pușcărie.
PUBLIKA.MD aminteşte că în urma exploziei de sâmbătă seara într-un bloc de pe bulevardul Moscovei patru persoane, inclusiv un copil de patru ani, şi-au pierdut viaţa.
În această dimineaţă, salvatorii au scos de sub dărâmături cadavrul unei bătrâne care era dată dispărută. Iar noaptea trecută din bloc au fost scoase şi corpul unei femei şi al copilului ei de doar patru ani.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la doar câteva ore după explozia din sectorul Râşcani, la spital s-a stins şi un bătrân de 77 de ani.
De asemenea, alte patru persoane sunt rănite şi se află în spital.
Printre răniţi se află şi proprietara apartamentului în care a avut loc explozia. Acesta a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi alte traumatisme şi se află în secţia de reanimare.
De asemenea, un pompier este internat în spital după ce peste el a căzut o placă de beton. Viaţa lui este în afara oricărui pericol.
- Explozie în sectorul Râşcani. A fost creat grupul de lucru care va efectua expertiza tehnică a blocului afectat
- Tragedie teribilă: Doi alergători au decedat la finalul semimaratonului de la Cardiff
- Tragedie în China. Doi oameni au murit, iar alţii doi sunt daţi dispăruţi după ce trotuarul s-a surpat din senin sub ei
- ACCIDENT GRAV ÎN SERBIA. Şapte oameni au murit şi 37 au fost răniţi pe autostradă