Noi detalii în cazul moldoveanului împuşcat în România. Procurori: Victima şi suspectul, implicaţi în contrabandă cu ţigări (VIDEO)
Un fotograf din Odessa și-a văzut moartea cu ochii weekendul trecut, în satul Cepari, din România Prietenul său, cu care făcea trafic de țigarete, a vrut să îl execute, în stil mafiot, la doi pași de Bistrița.
Sâmbătă dimineața, Vadim, un fotograf de 31 de ani din Odessa, a fost găsit pe un câmp din Cepari, cu 6 plăgi împușcate. Deși pare greu de crezut, acesta a fost salvat, iar în prezent se recuperează, după o operație, un urma căreia i-au fost extrase trei gloanțe din corp, scrie bistriteanul.ro.
Într-o conferință de presă, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Angela Sângeorzan a explicat care a fost firul evenimentelor.
Cei doi se cunoșteau, fiind implicați în perioada 2017-2018 în trafic de țigări de contrabandă. Aceștia au venit cu un autoturism din Ungaria, ajungând în noaptea de 13 spre 14 aprilie în Bistrița-Năsăud. Se pare că contrabanda cu țigări i-a purtat pe cei doi în această călătorie.
"Pe baza investigațiilor efectuate a rezultat faptul că faptele au fost comise de cetățeanul Republicii Moldova, inculpatul Filoglio Maxim, cu domiciliul în Chișinău, în dauna unei victime domiciliate în fapt în localitatea Odessa, Ucraina.
În concret, a rezultat din probe că cei doi se cunoșteau și că în perioada anilor 2017-2018, au fost implicați în traficul de țigări de contrabandă. Pe acest fond, în seara de 13 aprilie, inculpatul având asupra sa o armă și muniție s-a deplasat pe teritoriul României dinspre Ungaria, la volanul unui autovehicul, fiind împreună cu victima, cu care a plecat apoi în municipiul Satu Mare, de unde s-au întors spre județul Bistrița-Năsăud, ambii ajungând în noaptea de 13 spre 14 aprilie pe raza satului Cepari, comuna Dumitra", explică prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Angela Sângeorzan.
Pe traseu, atacatorul i-a spus fotografului că trebuie să se întâlnească cu o cunoștință în satul Cepari, iar cei doi au oprit la ieșirea din localitate, lângă o casă aflată în construcție.
Atacatorul i-a spus fotografului să intre în casă, moment în care a luat o armă cu armortizor, pregătită dinainte și a început să tragă în basarabeanul de 31 de ani. Când și-a dat seama ce se întâmplă, acesta a luat-o la fugă pe dealurile din apropiere.
"Pe traseu, în vederea unei eventuale întâlniri cu o persoană pe care o cunoștea inculpatul, la ieșirea din localitatea Cepari spre satul Tărpiu, cei doi au oprit autovehiculul în care se aflau, intrând la un imobil în construcție, mai întâi acest lucru fiind efectuat de către victimă. La ieșirea din autovehicul, inculpatul a luat asupra sa arma cu amortizor și în momentul în care victima a intrat în imobil inculpatul a și executat focuri de armă asupra sa. Astfel, victima a fost împușcată în spate, dar și în zona feței și a brațelor, în momentul în care s-a întors spre inculpat. În final victima a reușit să fugă din locul respectiv, solicitând sprijinul unui martor aflat în apropiere", mai spune procurorul.
Inculpatul de 40 de ani a fost prins la 180 de kilometri distanță de comiterea faptei, în județul Maramureș. Acesta ar fi fost identificat de către polițiști pe baza fotografiilor pe care victima le avea în telefon.
Surse din anchetă precizează faptul că individul a fost prins în urma unui filtru al poliției. Acesta s-ar fi întins spre ceva în mașină, moment în care agentul care îl oprise a îndreptat arma asupra sa și l-a somat să stea nemișcat, iar basarabeanul s-a conformat.
Asupra basarabeanului s-a găsit arma cu care a tras asupra colegului său. Se bănuiește că individul s-ar fi întins spre aceeași armă în momentul în care a fost oprit de către polițiști.
Bărbatul ar avea antecedente penale, fiind vorba despre infracțiuni comise cu violență. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și arestat ulterior pentru 30 de zile.
Basarabeanul este cercetat pentru tentativă de omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă și contrabandă calificată cu arme și muniție.
Individul nu își recunoaște vinovăția.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă să petreacă cel puțin 15 ani după gratii.
- Un moldovean, ÎMPUŞCAT pe un câmp din România. Cine este principalul suspect
- Detalii în cazul moldoveanului ÎMPUŞCAT pe un câmp din România: A luat-o la fugă pe dealuri pentru a nu fi urmărit cu maşina de către atacatorul său
- NO COMMENT: Moldoveanul împușcat pe un câmp din România, plimbat cu gloanțele în el între spitale