Noi detalii în cazul violenţelor de la Marşul Unirii
Noi probe în cadrul dosarului Marşul Unirii din 5 august de la Bălţi urmează să fie prezentate astăzi de către Procuratura Generală a municipiului Bălţi. Atunci acţiunile organizate de Platforma Civică Acţiunea 2012 au degenerat în violenţe între forţele de ordine şi activiştii de stânga.
Pentru dezordinile din acea zi a fost deschis un dosar penal în care figurează liderul Partidului "Patrioţii Moldovei", Mihail Garbuz, şi preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Şelin.
La rândul său, Mihail Garbuz, a declarat că dosarul intentat pe numele său este o comandă politică. Iar într-o declaraţie lansată de PSD, se arăta că dosarul penal intentat lui Victor Şelin nu este altceva decât "o răfuială politică pusă la cale de Alianţa de guvernare".
La mijlocul lunii septembrie, Procuratura Generală şi Ministerul de Interne au prezentat bilanţul măsurilor întreprinse de instituţiile de drept în urma violenţelor din cadrul Marşului Unirii de la Bălţi. Astfel, oamenii legii au intentat trei dosare penale, în care sunt vizate 17 persoane. Dintre acestea, trei au statut de învinuit, iar ceilalţi sunt bănuiţi. Persoanele sunt suspectate de încălcarea dreptului la libertatea întrunirilor şi huliganism.
Totodată, poliţia a iniţiat 154 de cauze contravenţionale, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de 100 de mii de lei.
- Dosarul lui Şelin, în legătură cu dezordinile de la Marşul Unirii din Bălţi, trimis în judecată
- Unioniştii au ajuns şi la Bucureşti: Participanţii la marş au scandat "Basarabia e România"
- Amendă de 4.000 de lei pentru primul condamnat în dosarul violenţelor de la Bălţi
- Procurorii şi poliţiştii din Bălţi, întâmpinaţi cu flori la serviciu VIDEO
- Un tânăr, condamnat la închisoare în dosarul violenţelor de la Bălţi