Noi dezvăluiri despre moartea lui Michael Jackson: Medicul starului a minţit
Pe măsură ce procesul de judecată avansează, tot mai multe probe îl incriminează pe medicul personal al lui Michael Jackson, Conrad Murray. Acesta este acuzat că a întârziat prea mult înainte de a chema ambulanţa şi că a minţit paramedicii privind starea de sănătate a regelui muzicii POP.
Ajunşi la reşedinţa lui Michael Jackson, paramedicii l-au întrebat pe doctor care este starea generală de sănătate a starului. Medicul a evitat să răspundă, însă la insistenţele echipelor de salvare, a declarat că pacientul nu are nimic.
Conrad Murray este judecată pentru omor din culpă şi riscă patru ani de închisoare.
Michael Jackson a decedat pe 25 iunie 2009, la Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente.