Noi funcţii YouTube pentru cei care postează conţinut
Un nou set de funcţii Youtube dovedeşte că popularitatea incredibilă de care dau dovadă unele canale nu mai este o condiţie pentru a avea acces la unele opţiuni, scrie playtech.ro.
Printr-o nouă postare pe blogul YouTube Creator, gigantul aduce la cunoştinţă creatorilor de conţinut câteva funcţii avansate care nu mai sunt disponibile doar companiilor mari sau utilizatorilor cu milioane de abonaţi. Printre cele mai importante elemente din această categorie se numără ideea de Live Stream, care permite tuturor celor care au minim 100 de abonaţi să facă streaming live de conţinut video pe YouTube. Datorită acestui sistem, oricine îşi poate deschide o mică televiziune, singura problemă rămâne conţinutul original. Până acum, limita pentru a avea acces la funcţia de LiveStream era de 1000 de abonaţi, valoare care fusese şi ea introdusă de curând.
Pentru noile funcţii YouTube Live Stream, ar trebui să vă accesaţi profilul de utilizator de YouTube şi să activaţi opţiunea YouTube Live. Dacă nu aveţi respectivul buton, mai aşteptaţi câteva zile şi încercaţi din nou, deoarece durează un pic până la propagarea funcţiei la toţi utilizatorii.
Tot de acum înainte, oricine urca un clip pe YouTube îşi poate defini o copertă personalizată pentru clipul său vizibilă la căutare. Dacă vreţi să vă promovaţi un site sau un magazin online printr-un clip, update-ul de astăzi permite postarea de link-uri de orice fel în descrierea unui film. Pentru cei care postează mai multe episoade dintr-un serial şi le întegrează într-un playlist, YouTube va rula automat următorul episod la terminarea celui anterior şi va afişa în permanenţă un playlist.