Noi granturi pentru fermieri. Cum poţi câştiga până la 20.000 de dolari
Agricultorii care investesc în calitate și performanță își pot recupera o parte din cheltuieli. Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură a dat start celei de-a șasea etape a programului de granturi "Managementul durabil al terenurilor". Suma maximă pe care o poate primi un fermier este de 20 mii de dolari. Dosarele pot fi depuse până la sfârșitul lunii aprilie.
Unul dintre beneficiari este Victor Hropotinschi, care are 11 hectare de teren în satul Ciolacu Nou, din raionul Fălești. De zece ani, agricultorul folosește o nouă metodă pentru a-și lucra pământurile, care exclude aratul. Prin această metodă, creşte recolta. De exemplu, anul trecut a obţinut 150 de mii de tone de sfeclă de zahăr.
"El nu se bate, e flexibil. Ea nu se face timp de un an de zile. Începe a da rezultatul undeva la cinci, șase, șapte ani. Asta e o direcție care cele mai bune agriculturi ale lumii merg în direcția aceasta", a spus agricultorul.
Anul acesta agricultorul a cumpărat o mașină de împrăștiat îngrășăminte, o remorcă și un încărcător telescopic. A investit 175 de mii euro, iar statul îi va rambursa 300 de mii de lei.
"Ca să ai o roadă bună, trebuie în primul rând să ai o tehnologie foarte bună, o tehnologie modernă și a doua tehnica", a precizat Victor Hropotinschi.
Programul este finanţat de Banca Mondială, Guvernul Suediei şi cel al Republicii Moldova. Pentru a obţine granturi pot aplica agricultorii din întreaga țară, cu excepția celor din Chișinău și Bălți.
"Beneficiari sunt producătorii agricoli care sunt dispuși la efectuarea investițiilor în implementarea practicilor de management durabil al terenurilor, implementarea tehnologiilor, inovațiilor în acest domeniu prin procurarea echipamentelor respective performante", a menţionat Nicolae Ciubuc, director AIPA.
Până în prezent, prin intermediul acestui proiect au beneficiat de sprijin 145 de producători agricoli. Aceştia au primit finanţări în sumă totală de 1,6 milioane de dolari.
- AIPA va relua recepţionarea cererilor de subvenţii în agricultură la solicitarea premierului
- Veste bună pentru agricultori! Până când pot solicita ajutor bănesc de la AIPA
- EXCLUSIV la "Tema Zilei"! Ministrul Agriculturii explică schema cu înstrăinarea terenurilor din proprietatea statului
- #LifeStyle: Îţi taie respiraţia! Cum arată cei mai frumoşi fermieri din Franţa (FOTO)
- Ministerul Agriculturii vrea să ajute tinerii fermieri să-şi dezvolte afacerile și să-şi extindă exporturile