Noi ieftiniri la pompă. Încă o companie petrolieră a ieftinit carburanţii
Veştile bune pentru şoferi continuă. Încă o companie petrolieră a ieftinit, astăzi, carburanţii, Vorbim despre Lukoil, care a afişat preţuri mai mici cu 40 de bani pentru motorină şi cu 45 de bani pentru benzină.
Astfel, un litru de benzină premium se vinde cu 17 lei şi 12 bani, iar un litru de motorină - cu 16 lei şi 17 bani. Şi gazul lichefiat s-a ieftinit cu 5 bani, iar un litru costă acum 8 lei şi 87 de bani.
Aceasta este a doua companie care afişează preţuri mai mici pentru carburanţi în ultimele două zile. Ieftinirea este determinată de scăderea cotaţiilor internaţionale pentru produsele petroliere, în ultimele săptămâni.
Publika.md aminteşte că, la sfârşitul lunii septembrie, carburanţii s-au scumpit cu aproape 60 de bani pentru un litru. Astfel, un litru de benzină premium costa 17,75 de lei, iar un litru de motorină - 16,65-17,75 de lei. Atunci petroliştii au invocat creşterea preţului de import al produselor petroliere.