Noi măsuri de austeritate în Grecia. Ce prevăd acestea
Parlamentul Greciei a adoptat aseară noi măsuri de austeritate de aproape cinci miliarde de euro, cerute de Uniunea Europeană, FMI și creditori.
Pachetul prevede majorări de impozite și scăderi de pensii. În schimb, proiectul stabileşte compensații, ajutoare pentru chirii și medicamente gratuite pentru familiile defavorizate.
Înainte de votul deputaților, în fața clădirii Parlamentului de la Atena au izbucnit violențe între forțele de ordine și manifestanții, veniți să protesteze faţă de noile măsuri.
Oamenii au lansat cocktailuri Molotov, în timp ce poliția a ripostat cu fumigene și gaz lacrimogen. La protest ar fi participat aproximativ 12 mii de oameni.
Autoritățile elene speră că aceste măsuri de austeritate vor convinge UE să deblocheze tranșa de şapte miliarde de euro din planul de asistență.
Acești bani vor fi folosiți pentru rambursarea unor datorii pe care statul elen le are către Banca Centrală Europeană și către investitorii privați. Guvernul grec speră că aceste măsuri vor scoate țara din criză.