Noi modificări la examenele de BAC. Ce schimbări a întreprins Guvernul
Un proiect de hotărâre care stabilește normativele de timp și de cheltuieli pentru organizarea și desfășurarea examenelor de BAC a fost aprobat, astăzi, de Guvern.
Conform noilor prevederi, numărul de teste de Bacalaureat pe care va trebui să le verifice un evaluator într-o oră va fi redus de la patru - la două lucrări. Totodată, fiecare membru al grupului de lucru va primi pentru elaborarea materialelor de evaluare și elaborare a programelor de examen sau traducere 1 500 de lei lunar, față de 987 de lei cât era până în prezent.
De asemenea, va fi mărită și retribuirea muncii pentru preşedintele şi secretarii centrelor de Bacalaureat, dar și pentru preşedintele şi adjuncții Comisiilor Republicane de evaluare a lucrărilor de examen pentru organizarea şi coordonarea activităţii comisiei.
Proiectul mai prevede acoperirea cheltuielilor pentru transportarea și scanarea testelor de examen și asigurarea cu necesarul de rechizite de birotică pentru Comisia Şcolară de Examen, Comisia Raională/Municipală de Evaluare, Centrul de Bacalaureat, Comisia Republicană de Evaluare a lucrărilor.
Autorii proiectului își propune să responsabilizeze cadrele didactice implicate în activitățile de desfășurare a examenelor de absolvire.