NOI PROBLEME pentru şcolile cu predare în limba română din stânga Nistrului. LOVITURA Tiraspolului
Problemele şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului nu contenesc. Plăţile pentru închirierea încăperilor acestor instituţii au crescut, de la începutul anului, cu aproape 40 la sută. Principalul motiv este devalorizarea leului faţă de aşa-numita rublă transnistreană. De obicei, toate plătiţe sunt efectuate în această valută nerecunoscută sau în dolari.
Administraţia Liceului "Evrica" din Râbniţa achită lunar pentru arendă aproape 54.000 de lei, cu 19.000 de lei mai mult decât anul trecut.
Arenda spaţiului Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol constituie 42.000 de lei pe lună.
Administraţia gimnaziului din satul Roghi, raionul Dubăsari, plăteşte pentru arendă 66.000 de lei, cu 30.000 mai mult. Iar cei de la gimnaziul din satul Corjova, din acelaşi raion, achită lunar cu 14.000 de lei mai mult.
Directorul liceului din Râbniţa, Eugeniu Halus, spune că majorările au dus la acumularea datoriilor pentru hrana elevilor.
"Contractul trebuia încheiat în lei. Am adăugat datorii către agenţii economici cu care am lucrat în august, septembrie şi octombrie. E o datorie de 110.000 de lei. Din fiecare problemă aici se face politică", a declarat Eugeniu Halus.
Probleme financiare are şi Liceul "Lucian Blaga" de la Tiraspol.
"După calculele noastre avem datorii de 74.000 de lei. S-au acumulat datorii pe parcursul lunilor fiindcă nu ne ajung bani pentru ca să plătim chirie. Până la sfârşitul anului calendaristic", a declarat directorul liceului "Lucian Blaga", Ion Iovcev.
Reprezentanţii Biroului pentru Reintegrare au declarat pentru Publika TV, că examinează această problemă. Aceasta va fi subiectul discuţiilor de la următoarea şedinţă a grupului de lucru pentru educaţie, iar instituţiile de învăţământ vor primi banii necesari. Şi asta pentru ca situaţia să nu afecteze procesul de învăţământ.
- Limba Română va fi primul examen în sesiunea de BAC în şcolile cu alte limbi de instruire
- Aprobat! Profesorii de la şcolile cu predare în română din stânga Nistrului vor primi un supliment la salariu
- Chişinăul este dispus să plătească pentru arenda instituţiilor de învăţământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană
- Rusia ignoră decizia CEDO! Expiră termenul de achitare a despăgubirilor pentru şcolile din Transnistria
- Program naţional pentru studierea limbii române. Iniţiativa propusă de Ministerul Educaţiei
- Limba română de la grădiniţă. Ministerul Educaţiei intenţionează să deprindă minorităţile etnice cu limba oficială