Noi provocări mondiale: Criza din UE şi problemele economice ale SUA vor marca anul 2013
Începutul unui nou an aduce, întotdeauna, speranţa că cele 12 luni care urmează vor fi mai bune. Doar că 2013 poartă deja amprenta conflictelor care au zdruncinat lumea în 2012, dar şi a crizei care nu se lasă învinsă în Europa şi ameninţă tot mai mult America.
Potrivit preşedintelui Centrului de reflecţie "Carnegie", Jessica Mathews, nicio problemă de politică externă din 2013 nu va conta mai mult decât capacitatea Statelor Unite şi a Uniunii Europene de a soluţiona criza economică. Iar şeful Stratfor crede că cel mai important loc, care trebuie urmărit cu atenţie în 2013, este bătrânul continent. George Friedman menţionează că Europa are cea mai mare economie din lume. Dacă va rămâne aşa, ar putea deveni un rival militar pentru SUA. El mai afirmă că ceea ce i se întâmplă Europei va defini modul în care funcţionează lumea.
Totodată, analiştii spun că problema nucleară a Teheranului rămâne unul dintre cele mai fierbinţi dosare din 2013. Unii chiar susţin că există probabilitatea ca în regiune să izbucnească un război. Asta pentru că Teheranul va fi în stare deja în acest an să-şi dezvolte propria armă nucleară, după cum susţin unii diplomaţi şi experţi militari din SUA, Franţa şi Israel. În opinia lor, procesul de îmbogăţire al uraniului va fi încheiat în vara lui 2013, iar până la sfârşitul anului, ar putea fi asamblată şi prima bombă atomică. De cealaltă parte, Iranul declară că nu va renunţa la programul său nuclear, cel puţin până când Statele Unite şi alte ţări europene vor continua să-ş dicteze propriile reguli. Afirmaţia a fost făcută în exclusivitate pentru Publika TV de către consilierul ministrului iranian de Externe, RAMIN MEHMANPARAST.
"Ne dorim dezvoltarea programului nuclear din punct de vedere ştiinţific. Este dreptul oricărei ţări să o facă, atâta timp cât nu face niciun rău. SUA vor să fie în faţa tuturor. Situaţia se va schimba doar atunci când SUA şi ţările europene nu vor mai dicta regulile lor", a precizat consilierul ministrului Afaceriloro Externe al Iranului, Ramin Mehmanparast.
Conflictul din Siria, care a făcut până acum peste 60.000 de victime, va rămâne o gravă problemă în noul an. Experţii întrevăd un consens internaţional care ar putea deveni începutul unei lungi şi dificile tranziţii politice în 2013.
Agenda anului ne arată că învestirea preşedintelui american, Barack Obama, va fi primul eveniment important din 2013. Următoarele 12 luni vor mai fi marcate de alegeri în Israel, Tunisia, Iran şi Pakistan, precum şi în Italia şi Germania.