Noi reguli de circulaţie pe strada Alecu Russo din capitală. Unii şoferi sunt mulţumiţi, iar alţii par indignaţi
Şoferii circulă după noi reguli pe strada Alecu Russo din sectorul Ciocana al Capitalei. Aici au fost instalate indicatoare care stabilesc viteza maximă admisibilă de 70 de kilometri pe oră. Ideea este salutată de unii conducători auto, nu şi de pietoni.
Şoferii speră că noile marcaje rutiere vor permite evitatarea ambuteiajelor:
"Pentru şoferi este o soluţie. Sunt instalate şi camera de supraveghere care îi vor monitoriza pe şoferi".
Pe alții îi nemulțumește, însă, și această limită de viteză:
"E cam periculos! E periculos faţă de cum e semaforul".
"Aceste indicatoare sunt destinate oricui, numai nu sunt puse ca să vină în ajutorul pietonilor. Ar fi trebuit să lase limita de viteză 50. Că doar nu e autostradă aici".
Reprezentanții Direcţiei Generale Transport a Primăriei Capitalei spun că au recurs la această măsură după ce strada Alecu Russo a fost reabilitată.
''Limitatorul de viteză de 70 de kilometri este un limitator care poate să fie instalat pe porţiunile de drum unde riscul de accidente este mai mic, deci pe o porţiune largă. Mai ales că avem porţiunea între Dimo şi Sadoveanu unde, după părerea noastră se cere cel puţin semnul de 70 de kilometri la oră", a declarat şeful Direcţiei Transport din cadrul Primăriei Capitalei, Igor Gamreţchi.
Până la instalarea indicatoarelor, pe strada Alecu Russo se putea circula cu cel mult 50 de kilometri pe oră.
- Din 1 septembrie, pe strada Nicolae Dimo se va circula în ambele sensuri (HARTĂ)
- (VIDEO) O echipă Publika TV, agresată de un şef de şantier. Responsabilul s-a arătat deranjat de întrebările jurnaliştilor
- ATENŢIE, a început operațiunea "Viteza"! Aproape 200 de şoferi au fost sancţionaţi într-o singură zi