Noi reguli de comunicare doctor-pacient în Irlanda, impuse de autorităţi
Doctorii și asistentele din spitalele din Irlanda nu ar mai trebui să se adreseze pacienților cu "dragă", "dragoste", "fetelor", "flăcăilor" sau "băieților" și să se refere la aceștia cu numele lor, potrivit unor noi reguli ale Serviciului Executiv pentru Sănătate, relatează The Guardian.
Recomandările vin în contextul în care autoritățile vor ca furnizarea serviciilor medicale să aibă o abordare centrată pe persoane și să evite depersonalizarea.
Potrivit Serviciului pentru Sănătate a cerut angajaților să evite, de asemenea, referirea la pacienți după numărul patului, diagnostic sau zona afectată a corpului, scrie hotnews.ro.
Noile reguli vin ca urmare a unui sondaj de opinie cu privire la experiența pacienților, care arată că aceștia se plâng de anumite expresii informale.
Decizia nu a fost primită cu încântare, iar unii medici, cum e cazul unui oftalmolog de la Spitalul Mater din Dublin, Michael O'Keefe, este de părere că această corectitudine politică "a luat-o razna".
- DECEMBRIE ADUCE MAJORĂRI: Cresc lefurile pentru aproximativ 200 de mii de bugetari
- 40 de medici şi farmacişti din Israel, arestaţi după ce au cumpărat diplome de licenţă false din Armenia
- Şoferi de ambulanţă, prinşi că furau motorină. Sunt acuzaţi de moartea pacienţilor
- STUDIU: Rata mortalităţii infantile este în scădere în Moldova