Noi REGULI la comercializarea pesticidelor. Amenzile pentru comercializarea ilicită se vor majora de cinci ori
Din 2017, agricultorii vor trebuie să deţină o licenţă pentru a procura pesticide, iar amenzile pentru comercializarea ilicită a acestor substanţe se vor majora de cinci ori. Anunţul a fost făcut de către conducerea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, în contextul riscului pe care îl reprezintă pesticidele pentru sănătate. Datele oficiale arată că pesticidele sunt folosite la greu şi de cei care vor să se sinucidă.
Astfel, 97 la sută dintre cei care ajung la spital intoxicaţi cu pesticide, au luat chimicale pentru a-şi pune capăt zilelor.
Specialiştii de la ANSA susţin că intoxicaţiile cu pesticide au loc din motiv că acestea sunt comercializare ilicit şi sunt păstrate incorect. Astfel, din 2017 vor fi introduse măsuri pentru a contracara acest fenomen.
"Persoanele care nu deţin o licenţă sau un permis de utilizare profesionistă nu vor putea procura produse de toxicitate înaltă. Nu este normal ca persoane inclusiv persoane minore să poată deplasa la un magazin agricol şi fără impedimente să poată cumpăra fumegante sau un insecticid"., a declarat şeful Direcţiei ANSA, Mihai Negrescu.
Mai mult, specialiştii susţin că pesticidele vândute în locuri neautorizate sunt, în mare parte, contrafăcute şi nu au niciun efect asupra dăunătorilor. În context, agricultorii sunt îndemnaţi să examineze atent cum sunt ambalate chimicalele.
"Aici este toată informaţia necesară pentru o utilizare sigură. Ambalaj sobru, fără floricele, fără culori aprinse, holograme de protecţie şi codul imprimat prin laser pe ambalaj. Aceasta este o metodă simplă de a depista un produs contrafăcut", şeful Direcţiei ANSA, Mihai Negrescu.
VO: Totodată, din 2017, ar putea creşte amenzile pentru comercializarea ilicită a pesticidelor de la 50, la 250 unităţi convenţionale.