Noi taxe în Capitală: Comercianţii din pieţe vor plăti pentru spaţiul comercial
Fiecare metru pătrat de spaţiu comercial din pieţele Capitalei va fi impozitat cu 60 de lei. Taxa va fi plătită anual de administratorii pieţelor din Chişinău.
Noua taxă a fost votată de consilierii municipali, reuniţi astăzi în şedinţă. Proiectul a fost votat după mai multe discuţii contradictorii. Într-un final primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a calificat votul drept unul istoric.
"Va fi o taxă de 60 de lei pentru metru pătrat pentru toate pieţele, cu excepţia pieţelor auto, second hand şi pieţelor de flori", a declarat Dorin Chirtoacă.
Publika.md aminteşte că, anterior, administratorii plăteau o taxă de 20% din veniturile anuale ale pieţelor.
În Chişinău sunt 44 de pieţe comerciale şi agricole, care dispun de peste 17 mii de locuri. Anual, veniturile Primăriei, de pe urma activităţii pieţelor din Capitală, ajung la 23 de milioane de lei.