Noi tensiuni între marile puteri? Un avion de supraveghere american, interceptat de forțele aeriene ruse
Un avion rus MiG-31 a zburat săptămâna trecută la numai 20 de metri de un avion de supraveghere american în Asia de Nord-Est, acesta fiind cel mai recent caz de interceptare în care sunt implicate avioane ruse, scrie agerpres.ro.
''Pe 21 aprilie, un avion P-8 din patrula de recunoaștere maritimă a Forțelor Navale ale SUA ce efectua un zbor de rutină în spațiul aerian internațional a fost interceptat de un avion rus MiG-31 în apropierea Peninsulei Kamceatka'', a declarat comandorul Dave Benham, purtător de cuvânt al Comandamentului Forțelor Navale americane din Pacific.
El a caracterizat operațiunea de interceptare drept sigură și profesionistă.
"Interceptările dintre SUA și alte armate au loc frecvent și marea majoritate sunt realizate profesionist. Pentru interceptările care sunt neprofesioniste, Statele Unite adoptă măsuri adecvate, pe canale diplomatice și militare", a explicat Dave Benham.
În urmă cu două săptămâni, avioane de vânătoare rusești neînarmate au efectuat în această săptămână două zboruri extrem de aproape de distrugătorul militar american USS Donald Cook în apele internaționale din Marea Baltică.
Evocând mai multe incidente, un reprezentant al Pentagonului a descris survolarea de către avioane Su-24 la mai puțin de 900 de metri distanță de nava americană.
''Este mai agresiv decât tot ceea ce am văzut de ceva timp'', a afirmat responsabilul american.
Două avioane rusești Su-24 au survolat de 20 de ori nava USS Donald Cook la mai puțin de 900 de metri distanță și la o altitudine de circa 30 de metri, conform oficialului american citat. Ulterior, un elicopter rusesc de luptă antisubmarin Ka-27 a zburat de șapte ori în apropierea navei americane, făcând fotografii.
La scurt timp, un avion Su-24 a sosit și a survolat nava ''atât de aproape încât a provocat un vârtej în apă''. Avionul nu era înarmat.