Noi violenţe în Egipt. Zeci de mii de egipteni au luat cu asalt străzile din ţară
Zeci de mii de susţinători şi opozanţi ai preşedintelui demis Mohamed Mursi au luat cu asalt, în această noapte, străzile din ţară. La scurt timp, manifestaţiile au degenerat în violenţe.
Susţinătorii lui Mohamed Mursi au mărşăluit în apropiere de sediul Gărzii Populare, unde cred că este deţinut fostul preşedinte. Oamenii au cerut restabilirea în funcţie a acestuia. Presa locală scrie că împotriva protestatarilor au fost utilizate gaze lacrimogene.
Între timp, protestatarii anti-Mursi au invadat Piaţa Tahrir. Iar pe cer au survolat mai multe avioane de vânătoare, care au lăsat în urma lor fum în culorile drapelului egiptean.
Protestele au loc după ce săptămâna trecută, peste 30 de persoane au murit şi aproape 500 au fost rănite în urma unor manifestaţii similare la Cairo şi Alexandria.
Fostul preşedinte egiptean, Mohamed Mursi, a fost înlăturat de la putere pe 3 iulie de către Armată, după ce milioane de oameni au protestat faţă de regimul său.